Săndoi: „Rămânem principalii favoriți la calificare”

Redactor:
Adrian Epure
Săndoi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Emil Săndoi este convins că naționala de tineret nu se va îneca la mal în această campanie de calificare, pe care speră s-o termine fără a cunoaște eșecul.

Domnule Săndoi, dezamăgit de rezultat?
Deloc, pentru că, în ciuda remizei, rămânem principalii favoriți la calificare. Avem nevoie de victorie contra galezilor pentru a ocupa primul loc la final. Pe de altă parte, așa cum am spus-o și înaintea partidei, cunoșteam foarte bine faptul că Bosnia este o echipă periculoasă, care poate pune probleme oricui. Cred că bosniacii sunt pe un loc mincinos în clasament. Au avut o determinare incredibilă, s-au bucurat la final, de parcă ei s-ar fi calificat. Chiar nu-mi pot explica asta!

V-a supărat imprudența lui Ninu de la faza penalty-ului?
Mie nu-mi place să vorbesc despre arbitraj, nu vreau să spun dacă a fost sau nu penalty, dar cu certitudine a fost o lovitură de pedeapsă extrem de ușor acordată. Am vorbit și cu Ninu, chiar mi-a spus că nu l-a atins pe adversar. A fost însă fault la Chiacu înainte de acea fază, așa cum cred eu că ar fi trebuit să ni se acorde și nouă un penalty, la un henț în careu.

Urmează meciul decisiv, împotriva unei echipe în fața căreia am câștigat norocos…

Hai să-ți mai zic ceva… E adevărat că jucătorii galezi au avut atunci patru-cinci ocazii clare de a marca, dar trei dintre ele au fost mincinoase: două ofsaiduri clare și un fault evident în atac. Dacă mai punem la socoteală și un penalty categoric la Bogdan Stancu și ocazia clară din debutul partidei, se cam schimbă datele problemei, nu?

Veți reuși să-i montați suficient de bine pe fotbaliști?

Trebuie să fie montați, pentru că e în joc munca lor de doi ani întregi. Nu a fost vorba niciodată de o atitudine greșită din partea elevilor mei, dar câteodată mai dau dovadă de un elan tineresc care mai trebuie temperat.

V-a lipsit Ștefan Radu?
Mi-aș fi dorit să îl am în lot, el reprezintă deja o certitudine, un nume în care întreg fotbalul românesc își pune mari speranțe, dar întotdeauna prima echipă are prioritate.

Așteptați un stadion plin?
Chiar vreau să fac un apel la suporteri pe această cale, pentru că îmi doresc un stadion arhiplin, care să ne împingă de la spate. Am revenit la Iași tocmai datorită atmosferei extraordinare create la meciul cu Franța.

"Am muncit prea mult ca să dăm cu piciorul unei astfel de șanse, chiar la final. Vom câștiga ultimul meci și ne vom califica" – Gabriel Torje, mijlocaș România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×